6.1 Tineri fermieri se lansează în IULIE 2020 – ultima șansă pentru această măsură din cadrul PNDR 2014-2020

La conferința de presă de pe 12 mai 2020 a MADR, s-a prezentat calendarul lansărilor sesiunilor de depunere de proiecte în cadrul PNDR 2014-2020, pentru anul 2020.

Submăsura 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri este programată pentru lansare în luna IULIE 2020.

Suma alocată pentru aceasta sesiune lansată în iulie, este de 43.022.207 Euro.

Aproximativ jumătate din această sumă alocată va fi destinată pentru tinerii din afara granițelor tării, restul banilor putând fi accesați la nivel național, fără alocare distinctă pentru zona montană.

Astfel, competiția va fi destul de intensă, iar șansă de finanțare vor avea doar cei cu punctaj mare.

Scopul investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este de sprijinire a stabilirii pentru prima dată a tinerilor fermieri ca șefi/ conducători unici ai unei exploatații agricole.

Sprijinul este NERAMBURSABIL, de maximum 50.000 Euro și se acordă sub formă de primă în două tranșe:

  • 75% din valoarea sprijinului la semnarea contractului de finanțare,
  • 25% din valoarea sprijinului în maximum 3 ani de la semnarea contractului de finanțare.

Dă mai departe:

Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te mai poate interesa:

Documente necesare pentru a aplica la măsura DR 12
Noutăți

Documente necesare pentru a aplica la măsura DR 12

Să devii fermier la început de drum și să îți construiești propria exploatație agricolă poate fi o adevărată aventură. Pentru mulți tineri cu potențial și idei inovatoare, măsura DR12 apare ca o poartă deschisă către oportunități de dezvoltare și finanțare. Cu toate acestea, pentru a beneficia de sprijinul nerambursabil oferit de Uniunea Europeană și de autoritățile române, este esențial să pregătești un dosar solid, complet și corect întocmit.

Mai multe »
Condiții de eligibilitate pentru DR 12
Noutăți

Condiții de eligibilitate pentru DR 12

Pentru tinerii fermieri aflați la început de drum, oportunitățile de finanțare pot fi adevărati colaci de salvare. Într-o lume în care costurile de producție cresc, iar cerințele consumatorilor sunt tot mai mari, accesarea unui sprijin financiar prin măsuri precum masura dr12 poate face diferența între o fermă care supraviețuiește și una care prosperă.

Mai multe »
Câtă finanțare poți obține prin măsura DR 12?
Noutăți

Câtă finanțare poți obține prin măsura DR 12?

Articol redactat pentru a veni în sprijinul tinerilor fermieri la început de drum, care vor să înțeleagă toate detaliile legate de măsura DR 12, de la sumele pe care le pot obține, până la modul în care pot beneficia de cofinanțare și de diverse facilități fiscale.

Mai multe »

Rămâi informat

Nu rata informații care îți pot aduce bani în fermă!

Apasă butonul de mai jos și rămâi informat despre cum poți să obții bani europeni