Începând de ieri, 13 iulie 2020, se pot depune proiecte de finanțare pentru submăsura 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole – componenta de investiții în abatoare de capacitate mică în zona montană”.
Fondurile disponibile sunt de 12.930.334 Euro.
Banii se pot accesa pentru una dintre următoarele investiții:
- Înființarea unităților de sacrificare (abatoare de capacitate mică, centre de sacrificare), înființarea de unități de procesare carne și investiții privind marketingul produselor din carne (ex. etichetare, ambalare);
- Producerea și utilizarea energiei din surse regenerabile (solară, eoliană, geotermală), a energiei produsă cu ajutorul pompelor de căldură, în cadrul unității procesatoare ( inclusiv în cadrul unității de sacrificare) exclusiv pentru consumul propriu și investiții pentru îmbunătățirea eficienţei energetice, ca și operaţiuni din cadrul unui proiect mai mare de investiţii.
Finanțarea nerambursabilă este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri și grupuri de producători/cooperative/societăți cooperative și 40% pentru alte întreprinderi și nu va depăși 300.000 euro/proiect.
Depunerea proiectelor de finanțare se face on-line, pe pagina AFIR (www.afir.info), conform precizărilor din Ghidul Solicitantului, până la termenul limită de 31.12.2020.
Punctajul minim pentru proiectele depuse este eșalonat pe luni, astfel:
45 puncte – 13-31 iulie
40 puncte – 1-31 august
30 puncte – 1-30 septembrie
25 puncte – 1-31 octombrie
20 puncte – 1-30 noiembrie
10 puncte – 1-31 decembrie
Mai multe informații despre condițiile de îndeplinit și documentele necesare găsești pe pagina www.afir.info, la secțiunea PNDR/ Investitii prin PNDR/ sM 4.2 – Procesare produse agricole.