A apărut Ghidul oficial pentru programul “Casa eficientă energetic” – până la 70.000 lei (aproape 15.000 Euro) pentru reabilitarea termică și energetică a casei tale

Pe 30 iulie 2020 a intrat în vigoare Ghidul de finanțare pentru programul „Casa eficientă energetic”, odată cu publicarea în Monitorul Oficial nr. 678 din aceeași zi.

Programul oferă până la maxim 70.000 lei finanțare nerambursabilă, inclusiv TVA, dar nu mai mult de 60% din cheltuielile eligibile pentru efectuarea lucrărilor destinate creșterii eficienței energetice în locuințe unifamiliale (nu se aplică pentru blocuri!), deținute de beneficiari persoane fizice.

În funcție de indicatorii de eficiență energetică atinși după efectuarea lucrărilor de eficientizare, există trei praguri de finanțare:

  • 40.000 lei
  • 55.000 lei
  • 70.000 lei

Atenție! Nu se acordă finanțare imobilelor aflate în construcție, ci doar pentru reabilitarea celor deja construite, identificate cu număr cadastral și carte funciară.

Deși Ghidul de finanțare este deja în vigoare, încă NU se pot depune proiecte de finanțare, până când nu lansează AFM anunțul de deschidere a sesiunii de înscriere. Acest anunț se va publica cu minimum 30 de zile înainte de data programată pentru deschiderea sesiunii de înscriere.

Ghidul de finanțare conține toate detaliile privind condițiile și modul de accesare a programului:

  1. CE lucrări se finanțează prin programul Casa eficientă energetic
  2. CINE poate beneficia de programul Casa eficientă energetic
  3. CUM se accesează programul Casa eficientă energetic 

Dă mai departe:

Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te mai poate interesa:

Documente necesare pentru a aplica la măsura DR 12
Noutăți

Documente necesare pentru a aplica la măsura DR 12

Să devii fermier la început de drum și să îți construiești propria exploatație agricolă poate fi o adevărată aventură. Pentru mulți tineri cu potențial și idei inovatoare, măsura DR12 apare ca o poartă deschisă către oportunități de dezvoltare și finanțare. Cu toate acestea, pentru a beneficia de sprijinul nerambursabil oferit de Uniunea Europeană și de autoritățile române, este esențial să pregătești un dosar solid, complet și corect întocmit.

Mai multe »
Condiții de eligibilitate pentru DR 12
Noutăți

Condiții de eligibilitate pentru DR 12

Pentru tinerii fermieri aflați la început de drum, oportunitățile de finanțare pot fi adevărati colaci de salvare. Într-o lume în care costurile de producție cresc, iar cerințele consumatorilor sunt tot mai mari, accesarea unui sprijin financiar prin măsuri precum masura dr12 poate face diferența între o fermă care supraviețuiește și una care prosperă.

Mai multe »
Câtă finanțare poți obține prin măsura DR 12?
Noutăți

Câtă finanțare poți obține prin măsura DR 12?

Articol redactat pentru a veni în sprijinul tinerilor fermieri la început de drum, care vor să înțeleagă toate detaliile legate de măsura DR 12, de la sumele pe care le pot obține, până la modul în care pot beneficia de cofinanțare și de diverse facilități fiscale.

Mai multe »

Rămâi informat

Nu rata informații care îți pot aduce bani în fermă!

Apasă butonul de mai jos și rămâi informat despre cum poți să obții bani europeni